NEPĂSAREA

"Din toate păcatele omeneşti, cel mai detestabil rămâne, fără putinţă de tăgadă, nepăsarea, augusta indiferenţă a omului faţă de suferinţele şi durerile omului de lângă el." - Aurel Baranga

                                 

DE-A RÂSUL-PLÂNSUL PE LINIA LUI 43M

 

14 august 2016...ultima zi de răsfăț pe litoral, după o scurtă alergătură la Cimitirul Ortodox Central și o vizită în pași de  maraton prin Centrul Vechi al orașului Constanța, mă îndrept alene spre parcul Tomis, târăsc cu toata încredere trolerul, geanta de voiaj și rucsacul, parcă am plumb în picioare iar bagajele sunt grele și prea multe pentru o vacanță de 5 zile, privirile îmi sunt lipite de geamurile cochetelor magazine înșirate pe str.Mircea cel Bătrân, îmi aduce aminte de copilărie cănd mă trimitea mama să cumpăr pâine, iar la întoarcere spre casă trăgeam cu chiu cu vai bine cunoscuta pungă de 1 leu cu cele 4 pâini rotunde și atârnam cu privirile întâi pe geamul de la librăria din sat, unde tanti Tanța și nea Fănel librarul așezau cu meșteșug numai de ei știut tot felul de minunății, cărți, jucării, sau la geamurile mari și luminoase de la "Magazin Mixt" unde bătrânul "Catalin" Augustin și mai târziu nea Titi Cătălin și nea Gheorghiță împodobeau cu multă pricepere vitrinele de stăteam câteva zeci de minute cu gura căscată la bascheții chinezești sau la radioul RIC, așa zis strămoșul iPodu-lui...vremuri demult apuse.

Privesc puțin dezorientat după cineva care să îmi ofere ceva indicații, cei aproape 10 ani petrecuți în copilărie pe caldarâmurile din Inel II sunt nefolositori în contextul amplelor schimbări survenite în peisaj. Apelez la un cuplu trecut bine de 70 ani, binevoitori îmi indică ce mașină mă poate debarca la gară, un moșulică aflat în apropiere chiar merge cu mine pâna la marginea parcului explicând destul de savant cum trebuie să parcurg cei cca 300 de metri până în stația lui 2-43.

Ajung în stația mult căutată și aștept...și aștept...și iar aștept, 27 de minute pierdute din viață, parcă vine din capitală așa greu își face apariția. Și apar chiar doua mașini,       un 2-43 și un 43M, privesc puțin nelămurit și apelez la o doamnă mai dolofană să mă lămurească, care, cum, unde ajunge și mă lămurește în viteză "Dragule 43M este mai bun, te lasă exact la gara, 2-43 te va duce la poarta 6". Mă îndrept spre 2-43, tipa țipă din rărunchi și se burzuluiește la mine să mă urc în 43M pe un ton de ar baga și un surd în spital, cedez în ultimă instanță și mă îngrămădesc în 43M.

"Căldură mare, mon cher!" ar exclama Caragiale, și sincer parcă aș fi într-un cuptor imens, undeva în față lângă cabina șoferului se bănănăie un moșulică bine afumat, se ține de o bară dar stă mai mult sprijinit de ceilalți călători, mă pufnește puțin răsul dar îl maschez subtil sub o mustaceală și o privire aruncată pe geam.  Lângă mine pe scaune își fac "siesta" 5-6 puști de cca 18-19 ani, își aruncă unii altora ceva glume numai de ei înțelese, aș vrea să mă reped puțin în frezele lor și să îi "flocăiesc" puțin, stau pe scaune iar pe lângă ei stând în picioare sunt cîteva persoane înaintate în vîrstă, femei cu copii în brațe și domnișoare firave car par că se topesc în aerul încins.

Mașina șerpuiește alene pe străzile pline de gropi, mai pufăie din cănd în când la sosire sau plecare din stație, gândurile îmi zboară aiurea, intru și în criză de timp este ora 13:20 și parcă gara se află la capătul pământului, la ora 14:00 am transportul către capitală...uff.

La un moment dat mașină dă să plece din stația și se oprește ca poticnită, se aude o vânzoleală și ceva murmure, privesc la cabina șoferului și îl văd foarte agitat. Coaboară din mașină și tot gesticulează, lumea se uită pe geam la el ca la spectacol. Mă îndrept spre ușă să vad ce tot face de nu plecăm, în treacăt aud spunând pe cineva că a căzut un om pe șosea.

Mă precipit pe ușă, undeva în fața mașinii, căzut cu capul pe carosabil este acel moșulică care bănănăia mai devreme pe culoarul mașinii, tot încearcă să se ridice fără șanse de reușită, cei aflați în mașină vociferează iritați, câțiva mai vocali strigă mai în glumă mai în serios "Beați bă mințile acasă nu pă șosea", "Al dreacu bețiv îl poată dracii pe stradă", nici unul nu dă semne că ar vrea să îl ajute, alerg către cel căzut, de undeva de pe față îi curge sânge, un sânge roșu aprins care deja formează o mică baltă, lângă mine apare și o fată, bâlbîie ceva că ar lucra pe ambulanță.

Îi spun că trebuie să oprim sângerarea, mă corectează și spune "Poate hemostază...", o las ca pe ea, cere de la cineva din mașină un tricou, îi este dat un pachet cu șervețele umede și începe să le arunce în neștire pe capul celui căzut.

O rog să se liniștească și să sune la 112, iau câteva șervețele și șterg sângele de pe față, undeva deasupra piramidei nazale se vede o mică rană deschisă, presez locul cu șervețele și în același timp comunic cu respectivul, este conștient, vorbește detul de anevoios, răspunde mormăit, halena alcoolică îmi confirmă ce observasem mai devreme, beție totală...Doamne ce mai miroase a alcool amestecat cu parfumul provenit de la șervețele, brusc am o stare de greață.

Îl rog pe șofer să mă ajute să îl așezam în așa fel încât capul să fie puțin mai sus ca restul corpului, între timp fata vorbește cu cei de la 112, întreabă pe șofer ce adresă este, din poziția în care mă aflu observ lejer undeva sub coaroana copacului din stație o tabliță cu un număr și ceva mai încolo altă tabliță cu numele străzii, îi comunic adresa str.Răscoalei 1907 nr.61, șoferul adaugă la adresă numele stației Colegiul Constantin Brătescu, termină convorbirea și vine lângă pacient, încearcă și ea să vorbească cu el, aceleași bolboroseli fără noimă, se înțelege destul de greu un nume turcesc, încercăm toaletarea rănii, aplicam un alt pansament cu servețele parfumate și îl așezăm în poziția de siguranță. Pe locul în care căzuse am găsit o pereche de ochelari, o baterie de telefon și un șirag de mătănii, am așezat toate acestea lângă el să nu "facă"    picioare.

În tot acest timp nimeni, dar absolut nimeni nu a coborat din mașină să vadă dacă ne descurcăm (oare dacă îl buzunăream se manifesta cineva?), sau să ajute cu ceva, puștanii cu chef de glume au băgat coada între picioare coborând prin spatele mașinii și au urcat în mașina aflată în spate (cred că au făcut meditații acasă cu părinții pentru astfel de cazuri), la fel au procedat și ceilalți călători. Între timp se aude sirena ambulanței, din curtea de lângă stație apare un munte de bărbat care țipa ca nebunul să sunăm să vină SMURD-ul, încerc să îl lămuresc că deja am luat legătura la 112, NICI O ȘANSĂ, o ține pe a lui "Să vină SMURDU, aștia vin repede domle", insistă enervant "Bă nene cheamă SMURD-ul!", chiar se apucă să sune, noroc că sunetul sirenei se materializează cu apariția unei ambulanțe, timp de raspuns cca 7-9 minute.

Asistenta de pe ambulanță se apucă să își facă treaba, o ajut cu gulerul cervical, după care împreună cu șoferul ambulanței îl așezăm pe petrecăreț pe targă.

Îl chestionez pe șoferul mașinii cum s-a întâmplat totul...

Ce s-a întâmplat de fapt? Moșulică a coborât și din lipsă de frâne (alcoolul ce să îi faci!) s-a repezit cu fruntea în zidul clădirii din față, acum nici zidul nu a rămas dator, îi trase o zgaibă de toată frumusețea pe față și îi înfipse un șpiț în dos încât la aruncat grămadă pe pomul aflat lângă stație, pomul a avut și el mândria lui și nu la ținut în brațe, așa a ajuns cu capul pe carosabil, la cca 1 metru în fața roții dreapta față.

Deja mă aflam în criză de timp, așa că am întrebat dacă mai este nevoie de aportul meu, domnișoara care a intervenit o dată cu mine a spus că a oferit toate datele necesare, așa că am luat bagăjelul și hop țop în prima mașină, cu toată aventura povestită mai sus am ajuns la gară exact la 13:55, timp cât să îmi iau o apă minerală și să îmi trag sufletul.

De reflectat asupra nepăsării celor din mașina 2-43M? Nop...este ceva normal, care frizează bunul simț, dar democrația a venit la pachet și cu nesimțire, este ceva generalizat, ne naştem cu bun simţ, dar prin nivelul educaţiei acumulăm sau pierdem din el, adaptat pentru nivelul de înțelegere al fiecăruia, dobândim și politeţea care implică generozitate, simţ al dreptăţii, al frumosului, decenţă și chiar eleganţă!

ASHES TO ASHES...DIN CENUSA SUNTEM, IN CENUSA NE INTOARCEM

„Necruţător i-a fost sorocul
În clipa-aceea-afurisită,
E prima lui nereuşită
Când n-a putut să stingă focul! ”

SACRIFICIUL NU SE UITA,

DOAR CADE ÎN UITAREA SEMENILOR

        -  „Atențiune! Detașament, pe platou, în linie pe trei rânduri, ADUNAREA!”, comanda sună ca o pocnitură și imediat începe o scurtă vânzoleală din care apar două formații impecabil aliniate. O persoană din afara sistemului militar ar fi destul de impresionată, dar pentru noi este ceva normal, ceva intrat în cotidian. Ofițerul aflat în fața noastră are o ținută ireproșabila și privește atent la noi cu o privire mai mult de cât iscoditoare, vorba aceea „Laser frate” are un corespondent perfect în privirea acestuia, parcă trece prin fiecare din noi.

    -  „Șefii G.I.S. , luați comanda gărzilor de intervenție și executați inspecția... ”și comenzile urmează cursul obișnuit, sunetul cuvintelor „Am înțeles” răsună foarte amplu, bărbătesc și se succed rapid.

   -   „Gărzi, drepți! Gărzi, la stânga! Pentru verificarea tehnicii de intervenție, a accesoriilor și materialelor, la garaj pas alergător MARȘ! ”, și așa începem rutina caracteristică unităților operative de pompieri.

Un gând mă face să privesc în timp și să dau frâu liber imaginației de care nu duc lipsă.

Aceeași rutină a fost și în data de 25.05.2010, locul de desfășurare? Platoul de instructie de la Detașamentul de Pompieri Dămăroaia, printre chipurile debordând de tinerețe, senine, zâmbitoare și puse pe șagă, se strecoară o nepoftită cu care în nebunia noastră facem adevărate pariuri, este ea, fandosita și fitzoasa Moarte, hâdă, neiertătoare, cu un zâmbet răutacios.             
Cu mișcări parcă șchiopătate dar ferme și precise, se cocoață mai ceva ca o beizadea undeva de unde poate privi pe fiecare din cei aflați pe platoul unității.

Îngerii militarilor își desfac grandioasele aripi pentru a le face scut, dar în fața ei, totul devine cenușă și nimic. Fixează cu un rânjet câteva chipuri și rămâne cu privirea parcă suspendată undeva pe chipul unui tânăr, este Ionuț, Ungureanu Ionuţ-Cristian.               
Făptura întunecată moșmondește ceva prin mantia întunecată și scoate un raboj unde scrijelește stângace ceva, o sclipire sinistră, parcă diavolească îi luminează ochii lipsiți de expresivitate, mormăie ceva abia auzit și îngerii cad în genunchi... oare Dumnezeu vede această urâciune?

Ziua trece imperturbabilă, se lasă ușor întunericul și undeva, spre nord, se vede cerul de un roșu nefiresc, parcă soarele ar vrea sa nu permită nopții să se aștearnă. Mai trec câteva ore, este ora 02:30, militarului aflat în postul de pază din fața unității i-a venit schimbul, se aud câteva dialoguri și râsete, apoi liniștea se întoarce să troneze în întuneric. Se aude ceva ca un fâlfâit de aripi, iar liniștea revine. În dormitorul unității, lângă un pat, un înger îngenunchiat plânge scăldând în lacrimi un chip de copil.

Un vuiet sparge liniștea nopții, alarma răsună ca un tânguit de jale, zgomotul ușilor trântite, tropăitul bocancilor, comenzile urlate și duduitul motoarelor nu te mai lasă să gândești limpede, este nebunia alarmei de intervenție, adrenalina îți dă aripi și te poartă unde nici cu gândul nu gândești. Este un vacarm de nedescris, cu girofaruri și sirene mașinile demarează în trombă, lăsând în urmă un nor de fum sufocant, undeva pe una din masini se vede tronând, ca o zeita nebuna, cu hainele fluturand in vant, dar calmă, rece și indiferentă Moartea.

http://www.decatorevista.ro/post-mortem/

,,Nimeni nu ştie cum a murit Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ungureanu a murit singur. Au putut să intre abia peste câteva ore, făcând un culoar de siguranţă cu furtunurile, printre focarele care ardeau. Când l-au găsit, avea piciorul drept rupt şi capul şi mâinile carbonizate. Nu mai avea nici mască de oxigen, nici cască. Butelia din fibră de sticlă a aparatului de respirat era deformată de la căldură. Dacă ar fi explodat, n-ar mai fi găsit nicio urmă din el.

Avea mâinile strânse la piept, de parcă s-ar fi apărat de ceva, dar nu era nimic pe el, nicio grindă, niciun perete.

La Valea Mare, Ionuţ e omniprezent. Camera lui e un altar cu nenumărate fotografii în ramă – serios în toate în afară de una, în care e în uniforma de instrucţie, în curtea subunităţii, şi zâmbeşte. Lucrurile lui – televizorul, orga la care învăţase singur să cânte, telefonul – sunt puse sub masa din cameră şi nu se atinge nimeni de ele. Le-au fost aduse toate în ziua înmormântării, din apartamentul pe care Ionuţ îl împărţea cu un coleg. Plus un pat, haine, uniforme, chiar şi mâncarea pe care i-o făcuseră pachet şi din care nu apucase să mănânce. ”

PIAȚA TÂRGULUI DE AFARĂ

INTERMEZZO ÎNTRE TRECUT ȘI PREZENT

Istorie și ... flăcări

                                    
                                                                         

Este o zi rece de toamnă. Încă de la primele ore ale dimineții, o ploaie măruntă și mohorâtă a început să se cearnă din cerul plumburiu. Stropii mici și grei năvălesc necontenit spre pământ, într-un ritm aproape infernal. Pe străzile pustii care delimitează Halele Centrale Obor, niciun trecător nu se încumetă să dea piept cu ploaia rece de toamnă. Doar eu fac notă discordantă, rătăcesc puțin visător și privesc melancolic clădirilor ce mă înconjoară. Majoritatea încă abundă de istorie și reamintesc de ceea ce a fost odată Oborul, sunt rămășițele unei lumi aproape pierdute și chiar uitate. Mă îndrept spre hala mare, acolo sunt tarabele cu vitrine aliniate pe câteva culoare, luminate decent de câteva neoane aproximativ chioare, dar tixite cu tot felul de mărfuri și alimente. „Bosulică, îţi dau un muşchiuleţ?“, „Domnucu un pantof de firmă ?“, negustorii mă asaltează mult prea amical în timp ce trec prin faţa tarabelor, iar eu mă întreb dacă nu cumva m-am îmbrăcat prea bine și astfel atrag atenția. Renunţ să mă autoevaluez când văd că mai toţi trecătorii sunt ademeniţi în același mod și mă îndrept spre ieșire. Ploaia este încă prezentă și parcă a apărut și un soi ciudat de ceață. Privesc la amalgamul de construcții, arhitectura noilor clădiri contrastează destul de puternic cu aspectul boem al clădirilor ridicate în perioada anilor 1900 – 1950...și gândul îmi zboară involuntar la începuturile istoriei pieței...

Interior hala

Interior hala

Halele Centrale Obor este parte integrantă a istoriei moderne a Pieței Obor, acest fapt se poate analiza prin raportarea situației existente la datele  furnizate de o serie de documente istorice și cartografice.

Conform listei monumentelor istorice ale Municipiului București din 2004, la poziția nr. 2275, cod LMI 2004 B-II-m-B-19947, se află: Halele Centrale Obor, datate 1937 - 1950, cu adresa: Str.Ziduri Moși 3-5, sect.2. dar până a se ajunge la aceasta a fost cale lungă...

Prima atestare documentară a Pieței Obor datează din secolul al XVII-lea, când este pomenită în actele Mănăstirii Stelea sub denumirea de „Târgul de Afară”, numit și „Oborul” sau „Oborul de vite”. De-a lungul timpului actuala zonă a Oborului și-a schimbat denumirea :

·         anterior sec.XIX : Câmpul Moșilor + Piața Târgului de Afară;

·         în secolul XIX : Câmpul Moșilor + Oborul sau Oborul Târgului de Afară

·         în secolul XX : Târgul Moșilor, Oborul, Piața Obor;

            Străzile care o delimitează s-au numit, în ordine cronologică:

·         Calea la Afumați = Podul cel mare care merge la Târgu de Afară(1702) = Podul Târgului de Afară (1852) = Calea Moșilor (nume neschimbat din 1871);

·         La Focșani=str.Colentini/Colentina=Șos.Colentina=G-ral Lambru=Șos.Colentina;

·         Șos.Mihai Bravu (nume neschimbat din 1871);

·         Str.Chiristigiilor (nume neschimbat din 1871);

·         Str. Zidurile (1871) = Str. Ziduri Moși (nume neschimbat din 1923).

În volumul „Străzi vechi din Bucureştiul de azi“, scris de Alexandru Ofrim, se aduc mărturii și povești referitoare la istoria Pieței Obor: „Pe lângă cele două mari «târguri dinlăuntru», Târgul de Sus şi Târgul de Jos, oraşul a avut nevoie şi de un târg exterior, unde să poată fi aduse spre vânzare animale vii. La început, Târgul de afară s-a aflat în perimetrul Batiştei şi a fost mereu mutat, pe măsură ce oraşul se extindea.  La sfarșitul secolului al XVIII-lea, Voievodul Nicolae Mavrogheni (1786-1790) statornicește acest târg în zona pieței Obor.

 Pe Podul Târgului de afară erau duşi condamnaţii la moarte, într-un car cu boi şi cu sentinţa atârnată de gât: tâlharii, calpuzanii (falsificatori de bani), trădătorii, pretendenţii la domnie, haiducii. Obiceiul era ca trupurile spânzuraţilor să fie lăsate atârnate multă vreme, pradă corbilor.

În 1718, italianul Anton Maria del Chiaro semnala un obicei legat de acest loc. În drum spre spânzurătoare, condamnatul la moarte străbătea Podul Târgului de afară, unde, la „fiecare crâşmă pe lângă care va trece, toate femeile îi vor ieşi în cale cu căni pline de vin, îndemnându-l să bea vârtos, ca să nu-l cuprindă teama de moartea apropiată. Uimitor este că însăşi mama sau soţia osânditului, care îl însoţesc şi asistă la moartea lui, îl îndeamnă să bea, astfel încât acel biet nenorocit, ameţit de vin, își încheie zilele fără a-şi da seama de ce moarte piere”.

În anul 1823 execuţiile publice în zilele de târg au fost interzise de domnitorul Grigore Ghica (1822 – 1828), dar spânzurătoarea a rămas neatinsă până în 1870, când a fost demontată.

În anul 1877 în Piața Obor, pe locul spânzurătorii, negustorii care-și vindeau acolo marfa au ridicat o cruce de piatră, numită „Crucea negustorilor”, spre a sfinți acel loc. Crucea de piatră, care „s-au făcutu prin buna voință și cheltuiala lui Marin Ștefan (Bursan)”, aflată la intersecția dintre Șoseaua Pantelimon cu str. Chiristigii era înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din 2004, cu cod LMI B-IV-m-B-20112. În 2009, pentru a face loc proiectului de reamenajare a pieții, primarul Neculai Onțanu a dispus mutarea crucii în fața Primăriei sectorului 2 și a rebotezat-o „Crucea independenței”.

În Obor în anul 1865 are loc pentru prima data „Expoziția Națională de la Moși, de vite, flori , de legume, de produse agricole și industriale”. Expoziția se organizează la nord-est de Câmpul Moșilor, în incinta clădirii în care s-a aflat tipografia lui Ion Heliade Rădulescu. Au fost prezentate cca. 1200 de exponate , de produse agricole, vite, produse animale, obiecte ale industrie casnice și ale meseriilor.

Principele Carol vizitează pentru prima dată la 18 iunie 1867 Târgul Moșilor : „Moșii formează pentru oraș și împrejurimi un eveniment important. Chiar dacă din sate îndepartate, populația  țărănească se îngrămădește aici. Pitorești sunt expozițiile de marfă ale olarilor și lucrătorilor în lemn,....Mai ales sunt însă călușarii, dansatorii în costum național, care dau Moșilor coloritul lor de sărbătoare populară..... ; ca în Prater ... toate tarafurile de lăutari din oraș și împrejurimi își cântă aici ariile ... ” consemneaza Principele Carol în Vol. III al Memoriilor.

Între anii 1881-1926 în mod regulat regii Carol I și Ferdinand sau reprezentanții lor vor participa la Loja Moșilor în chioșcul rezervat autorităților.

La data de 20 noiembrie 1890 Primaria orașului București devenită proprietara terenului, va lua primele măsuri în vederea organizării activității și încasării taxelor cuvenite . „Prin efectuarea platei exproprierii Târgului Moșilor Comuna intrand în stăpanirea acestui teren , conform despozițiilor luate de D-voastra [adica de primarul Bucureștiului , Emil Protopopescu-Pake]....am instalat agenți...cu încasare în mod provizoriu , până la prununțarea Consiliului , a chiriilor pentru carele cu poveri ce staționează pe acel loc...”. se propun apoi măsuri de funcționare administrativă (angajați, atribuții, chirii etc.). Ulterior, în 1936, târgul a fost mult îngustat prin construirea Halelor Centrale Obor şi a parcului.

             Târgul Moșilor continuă să se organizeze chiar și în perioada comunistă, mai precis între anii 1950-1960, fără a se pomeni de sărbatoarea religioasa de care este legat, în schimb se păstrează componența de bâlci și se pune accent pe manifestările folcloric .

Odată cu restructurarea urbanistică a zonei, importanța Pieței Obor scade iar sărbatoarea este anulată și înlocuită cu "Sărbatoarea recoltei " care se organizează și în prezent în luna octombrie.

Construcția Halelor Centrale Obor a început în octombrie 1936 după proiectul arhitecților Octav Doicescu, Ion Fonescu și Dan Iovănescu, execuția aparținând antreprizei ing. S. Neicu și uzinelor Reșita. După demisia din același an a arh. Octav Doicescu, lucrarea a fost preluată de arh. Horia Creangă.

Articol din presa vremii

Articol din presa vremii

Proiectul initial

 Proiectul din 1936 este o demostrație a modului în care arh.Horia Creangă, primul dintre cei patru nepoţi ai scriitorului Ion Creangă, a știut să integreze, într-un program nou pentru România, prin complexitatea lui, toate cerințele funcționale moderne și noutățile tehnice.

 La jumatatea secolului trecut, Halele Centrale Obor erau cele mai moderne din Europa. Inițial terenul destinat complexului comercial avea 15 ha, proiectul halei echipei Horia Creangă – Haralamb Georgescu cuprindea 5 compartimente funcționale de 45 x 105 m fiecare, cu destinații diferite:legume - fructe, carne, peste, păsări vii, brânzeturi, produse alimentare conservate etc.

Între compartimente, pe toată lungimea și înălțimea acestora, s-au prevăzut 4 corpuri frigorifice, dezvoltate pe trei nivele de depozitare, cu parterul liber pe 4 m, permițând comunicarea dintre compartimente. Aceste corpuri puteau fi prelungite cu încă 65 m. Laturile mici ale volumului halei erau terminate cu spațiile destinate birourilor și laboratoarelor. 

Această soluție permitea realizarea în etape a construcției, odată cu un compartiment de hală urmând a se realiza și depozitele frigorifice corespunzătoare. 

Corpurile depozitelor, ca și cele ale birourilor și ale laboratoarelor, de la capetele construcției, cu structură de cadre de beton armat, constituiau totodată niște "piloni constructivi", pe care era simplu rezemată structura metalică a acoperisului halei (grinzi cu zăbrele), prevăzute cu luminatoare. Subsolul cuprinde toate spațiile tehnice necesare, spații de depozitare, magazii ale magazinelor de la parter, crematorii etc. 

Fațada dinspre nord, vitrată complet în dreptul compartimentelor halei, este ritmată de zonele pline care marchează corpurile frigorifice, în timp ce fațadele de est și vest au o exprimare corespunzătoare spațiilor mici, repetabile, pe care le exprimă.

Proiectul este aprobat de către primărie și se începe execuția lucrărilor cu modoficările necesare subsolului început în 1936 de către arh. O. Doicescu. Scheletul metalic este executat de Uzinele și Domeniilor Reșița. În septembrie 1941 după montarea scheletului metalic lucrările sunt sistate din lipsă de fonduri. Lucrările sunt reluate în plin război în anul 1942 cu câteva modoficări față de proiectul original, hala fiind gândită acum ca un obiect autosuficient, cu posibilități reduse de extindere ulterioară. 

Ea va fi destinată și comerțului pentru populație, nu doar celui en-gross ca în varianta inițială. Volumul cu dimensiuni mai reduse 159x70 păstreză caracterul proiectului ințial. Halele Obor au fost inaugurate în 1950. La interior, pe pereții se păstrează reprezentări grafice de mari dimensiuni legate de funcțiunea clădirii specifice epocii.

Halale Obor sunt astăzi într-o stare de degradare majoră atât din punct de vedere architectural cât si tehnic. Imaginea exterioară a volumului compact este în continuare impresionantă deși finisajele sunt degradate de vreme și alterări ulterioare.

Utilajele tehnice interioare și exterioare sunt majoritate în paragină, reprezentativ fiind răcitorul exterior halei denumit Uzina de Frig, dezafectată de ceva ani și care avea ca principiu de funcționare turnul de răcire cu cădere de apă, o metodă foarte ingenioasă și economică pentru vremea ei.

Din păcatea Uzina de Frig a fost distrusă aproape în totalitate în decursul anului 2014 de un incendiu devastator, mai pe larg:

-          în data de 30.06.2014 la ora 00:55 dispecerii Inspectoratului pentru Situaţii de

Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti au alertat Detașamentul de Pompieri Obor – Garda Obor de producerea unui incendiu la Uzina de Frig situată pe Aleea Câmpul Moşilor nr. 5, Sector 2, București. Garda de Intervenție Obor a Detașamentului de Pompieri Obor s-a deplasat la locul intervenției cu 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 1 autoscară mecanică, un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor.

La sosirea la locul intervenţiei, la ora 00:58, Șeful Gărzii de Intervenție Obor din cadrul  Detașamentului de Pompieri Obor a efectuat recunoașterea la clădirea incendiată, în urma careia s-a constatat că incendiul se manifesta violent cu degajari masive de fum  la nivelul acoperișului uzinei dezafectate, în curtea interioară a uzinei și la un stand din interiorul Complexului Comercial Obor.

 În urma analizei asupra situaţiei de la locul intervenţiei şi în conformitate cu procedura privitoare la intervenţiile la clădirile declarate monumente istorice, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti a suplinit tehnica de intervenţie mobilizând un total de 18 autospeciale. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 04:15.

...................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................

Ca o notă de interes, cca. 90% din personalul care a participat la localizarea și stingerea acestui incendiu, este același cu personalul care s-a remarcat la incendiul izbucnit în iunie 2012 la un alt monument istoric de renume al capitalei, și anume Moara lui Assan.

... tresar scurt, o picătură a reușit să treacă de umbrelă și să mă trezească din reverie, undeva pe o grindă sub streașina unei case dărăpănate, o pasăre stă zgribulită și murată. Penele îi sunt ude leoarcă, iar gheruțele ascuțite le are înfipte adânc în grindă. Ochii mici îi are închiși, iar aripile fine și delicate le are strânse pe lângă corpul zgribulit. Șiroaiele de apă i se scurg pe pene, iar ea este încremenită, picotește. Nu face nicio mișcare de parcă ar fi o statuie...și eu îmi vad de drum trecând chircit sub adăpostul umbrelei pe lângă silueta cenușie și lugubra scaldată în bruma serii a rămășițelor Uzinei de Frig.

Fundatia actualei piete

Instantaneu din timpul unei recunoasteri in obiectiv efectuate de pompieri

Asa arata uzina de frig inainte de incendiu

Uzina de frig la ceva timp dupa incendiu

Notă: La baza acestui material a fost folosită următoarea bibliografie :

- http://www.sospatrimoniu.ro - Halele Centrale Obor;

- http://www.salvatipiataobor.ro – Studiu Istoric al Pieței Obor;

- http://octavdoicescu.blogspot.ro - Halele Obor, proiectul arh. Octav Doicescu;

- http://ro.wikipedia.org – Obor;

- Biblioteca Națională – Colecția Periodice românești vechi;

- Alexandru Ofrim – Străzi Vechi din Bucureștiul de azi;

..............................................................................................................................